Underground TBoys: Echipa Underground TBoys vă salută! Ce a mai făcut MACO?
Maco Mekaloni: Vă salutăm şi noi! Salutăm şi pe cei ce ascultă piesele promovate de voi, dorindu-vă ca tot ceea ce faceţi prin munca depusă să se finalizeze cu reuşite, atât pentru artişti, cât şi pentru voi.
Noi, deocamdată suntem noi ca trupă, avem doar două luni împreună, însă fiecare dintre noi a făcut muzică până ce am înfiinţat trupa, iar experienţă avem cât să putem face faţă pe plan muzical.
Fiind noi în plan muzical, e de la sine înţeles că dorim să promovăm piesele noastre şi să găsim o modalitate sau un producător muzical, fiindcă piese sunt destule, dar nu avem spaţiu unde să repetăm mai mult şi nici aparatură pentru a scoate o calitate cat mai buna pentru a pune piesele în adevărata lor valoare.
Underground TBoys: Pentru cei ce nu va cunosc încă, spuneti-ne ceva despre voi!
Maco Mekaloni: Trupa e formată din voce şi chitară – Maco, tobe – Bogdan şi bas – Peter. Trei flăcăi veseli şi voinici.Ne înţelegem foarte bine pe plan muzical, precum şi din punct de vedere al stilului muzical pe care îl practicăm.
Underground TBoys: Ce ne puteti spune despre piesele voastre sau albumele cu care ne incantati de fiecare data cand ascultatorii dau play?
Maco Mekaloni: Despre piese putem spune că nouă ne dau de fiecare dată un impuls şi o stare de împlinire ,atât cele ce sunt puse pe site, precum şi cele pe care nu le putem înregistra deocamdată, iar acest fapt se datorează mai multor factori. Aceste trei piese sunt doar un început de drum, mai avem piese lucrate şi multe altele care aşteaptă sa fie inregistrate, iar asta nu o spunem, pentru a lăsa impresia de o eventuala promisiune pe viitor.
Despre albume nu putem spune încă nimic , deoarece avem nevoie de producători şi nu ştim cum am putea găsi pe cineva .Poate prin intermediul vostru. Încă nu ştim ce va urma….
Underground TBoys: Care piesă credeti că vă reprezintă cel mai mult?
Maco Mekaloni: Cântăm cu cea mai mare plăcere oricare piesă, însă iubim piesele care ne dau impuls, care au putere şi linie melodică plăcută.
Underground TBoys: Ca orice artisti, primiti atât laude, critici , cât şi jigniri. Ce părere aveti despre modul în care se exprimă anumiti ascultatori cu pareri negative?
Maco Mekaloni: Nu am ajuns să cunoaştem ce e critica, fiind noi în acest domeniu „Muzica”, dar nu credem că criticile trebuie să influenţeze viaţa unui artist, însă nu trebuiesc neglijate, deoarece pot dacă sunt întemeiate şi artistul ţine seama de ele, credem noi ca acest lucru poate determina viitorul carierei in muzica.
Noi credem că nu te poţi numi artist dacă nu ai public, fiindcă numai acaparând atenţia unei mase mari de oameni, poţi să iei în considerare acest aspect, adică să te consideri artist. Deci cel ce vrea să fie artist trebuie să creeze muzică bună pentru public, indiferent de vârstă, sex sau ocupaţie, considerând publicul sursa lui de energie, fără de care artistul nu poate exista. Artistul trebuie să aducă la viaţă piese muzicale bune, fiindcă numai aşa poate câştiga încrederea publicului.
Underground TBoys: De când v-ati apucat de muzica, s-a schimbat ceva în viaţa de zi cu zi?
Maco Mekaloni: În afară de plăcerea pe care o avem, aceea de a cânta, lucrurile decurg normal şi credem că aşa e firesc, iar pentru a ajunge cunoscuţi, e clar că trebuie să parcurgem drumul cu grijă şi fără aburi de vedete. Vrem să ajungem la inimile oamenilor şi să le punem la dispoziţie toate piesele noastre, să-i încântăm cu stilul nostru muzical, să dăm concerte şi să facem spectacole adevărate, în care totul să fie bine pus la punct şi bine regizat scenic.
Underground TBoys: Pentru viitor ne veti pregăti un nou album sau o nouă piesă? Ne puteţi da detalii despre acestea?
Maco Mekaloni: Noi vrem să facem mai mult, însă sunt anumite bariere de care nu putem trece.
Piese avem foarte multe si la care inca lucram, dar lipseşte spaţiul de repetiţii, banii pentru un aşa zis proiect, iar răspunsul la toate acestea este unul singur „producătorul muzical”.
Underground TBoys: Cât despre concerte, ceva nou?
Maco Mekaloni: Dorim să organizăm mici concerte, însă nu ştim unde şi când vor avea loc acestea, deoarece Bistriţa, oraşul în care locuim, nu e unul prea mare şi nici locuri pentru asemenea activităţi nu prea sunt. Şi mai mult decât toate, habar nu avem, în afară de faptul că, cântăm, cum am putea să începem.
Poate citeşte cineva cele scrise şi ne dă un sfat.
Underground TBoys: Hai să vorbim şi despre colaborări. Aveti vreun artist sau o formatie cu care ati vrea să faceti o piesă, eventual să susţineti şi un concert?
Maco Mekaloni: Noi suntem deschişi la orice fel de colaborare. Dorim ca prin tot ceea ce facem să ne apropiem publicul şi nu invers, deci suntem deschişi la orice oferte şi discuţii pe aceasta tema.
Underground TBoys: Suntem în România şi vedem cum se mişcă treaba cu Rock-ul. Ce parere aveti?
Maco Mekaloni: Cât priveşte problema despre rock, pot să spun că este doar o mediatizare falsă, rock-ul este şi asta nu o spun pentru că eu cânt rock ceva deosebit, este mişcător, este ceea ce-ţi dă sens, te umple de energie, dacă reuşeşti să-i dai melodicitate şi versuri bune.
Orice artist doreşte să promoveze muzica sa şi, dacă e bun în domeniu, chiar reuşeşte şi pentru a da concerte adevărate, aici în România, trebuie să ai muzică pentru asfel de evenimente. Noi lucrăm pentru aşa ceva şi sperăm să reuşim.
Underground TBoys: În rest mai faceti şi altceva pe lângă muzica? Va gânditi si la altceva pentru viitor?
Maco Mekaloni: Pe lângă muzică, sau mai bine zis invers, pe lângă muncă facem muzică.
Până ce nu avem rezultate concrete din punct de vedere artistic, nu luăm în calcul ceea ce vom face pe viitor.
Underground TBoys: Aveti un mesaj pentru cei ce va ascultă şi care citesc acest interviu?
Maco Mekaloni: Dorim să-i salutăm pe toţi cei ce ascultă piesele noastre şi pe cei ce vizitează site-ul Underground.TBoys.Ro, precum şi să le mulţumim pe această cale, sperând că ne vor susţine şi vor accepta să le aducem în viitor piese compuse pentru ei.
Underground TBoys: Noi vă mulţumim pentru timpul acordat şi vă dorim success.
Maco Mekaloni: Şi noi vă mulţumim şi să auzim numai de bine!
We have detected that you are using extensions to block ads. Please support us by disabling these ads blocker.